joi, 30 decembrie 2010

Carti personalizate pentru copii

 Cartile personalizate pentru copii sunt carti-unicat, in care copiii pentru care au fost comandate apar ca personaje principale, alaturi de eroi arhicunoscuti din basme sau desene animate. Practic, este vorba fie de modificarea unor povesti celebre (de exemplu, in locul lui Praslea-cel-Voinic apare copilulclient), fie de povesti noi, in care „beneficiarul“ trece prin peripetii deosebite alaturi de eroii sai favoriti. Psihologii sunt unanim de acord
ca nu exista nici o metoda mai eficienta de a-l determina pe un copil sa citeasca, decat aceea de a-l face participant la o aventura palpitanta, povestita intr-un limbaj accesibil lui. Ei spun ca o carte personalizata ii transmite copilului o imagine pozitiva a personalitatii sale si ii confera sentimentul propriei valori.
 O carte personalizata este gata in numai cateva minute si necesita, ca echipamente, un calculator, o
imprimanta laser, un capsator si, eventual, un software specializat. Iata, pe scurt, care este traseul, de la primirea comenzii pana la furnizarea produsului finit:
 ● clientul (parintele) alege din oferta dvs. povestirea al carei erou va fi copilul sau. Respectiva povestire este
deja ilustrata, in sensul ca exista deja pagini tiparite care nu contin decat desene si care au prevazute dreptunghiuri albe unde urmeaza sa fie inserat textul cu datele personale: numele copilului, ale parintilor si ale prietenilor, varsta sa, orasul natal etc.;
 ● textul brut al povestirii, aflat deja in calculator, este completat cu datele specifice (prin cateva comenzi „Replace“) si este transmis la imprimanta pentru a fi transpus pe paginile cu ilustratii. De mentionat ca textul din calculator este pozitionat astfel incat, la imprimare, sa se suprapuna perfect peste spatiile albe;
 ● paginile obtinute se asaza in ordine, se indoaie, se introduc
intr-o pseudocoperta, ale carei fete exterioare sunt autoadezive, apoi intreg ansamblul se prinde prin capsare. Cartea personalizata este acum aproape gata, mai urmeaza doar sa fie fixata adevarata coperta. Aceasta operatie se realizeaza lipind pur si simplu fetele interioare ale adevaratei coperti cu cele exterioare ale pseudocopertii, dupa ce, in prealabil, ati indepartat folia protectoare de pe stratul adeziv.
 Totul dureaza maximum 5 minute. Se observa, insa, ca trebuie sa aveti deja un stoc de pagini ilustrate, coperte autoadezive si coperte propriu-zise, pe care le puteti comanda unei tipografii.

Puzzle-uri din lemn

 Practic orice imagine, din orice domeniu, poate fi transformata in puzzle prin decuparea intr-un numar oarecare de mici piese distincte care, ambalate apoi intr-un mod atragator, sa fie oferite publicului pasionat. Atractivitatea sporeste considerabil daca imaginea care trebuie formata are o semnificatie aparte pentru client, adica daca este
personalizata, asta insemnand ca respectivul client aduce el insusi o imagine/poza pentru a-i fi transformata in puzzle..
 Foarte potrivite sunt puzzle-urile din lemn, realizate numai la comanda, care au avantajul durabilitatii si care pot fi chiar transmise din generatie in generatie. Ca sa manufacturati un puzzle din lemn va trebuie placi dintr un lemn de calitate, un ferastrau cu panza subtire, ceva indemanare si... timp. Nu orice lemn este potrivit pentru a fi transformat in piese de puzzle – trebuie sa fie un lemn dens, solid, stabil, cu o granulatie potrivita pentru a fi taiat usor. Exista destule specii care indeplinesc aceste conditii: mesteacanul, lemnul de trandafir, frasinul, artarul, ciresul. Mai putin indicate, dar in regula totusi, sunt stejarul, plopul si cedrul, in schimb lemnul de brad trebuie
evitat complet.
 Apoi, este absolut necesar ca acest lemn sa aiba o umiditate de cel mult 8%. Ca sa ajunga la aceasta limita, el trebuie sa fie uscat un timp indelungat si din acest motiv este mult mai scump. Mai mult chiar, dupa ce este
adus la 8% intervin conditii speciale de depozitare, pentru ca el sa nu absoarba apa din aer.
 Decuparea se face manual, folosind fie un ferastrau de traforaj, fie un ferastrau electric cu panza subtire verticala (numit jigsaw sau scrollsaw). In primul caz, placa de lemn care poarta imaginea puzzleului este fixata intr-o menghina si decuparea se face ca la traforaj, urmarind liniile pattern-ului desenat pe spatele placii. In al doilea caz, placa este impinsa spre panza aflata in miscare a ferastraului electric, urmarindu-se de asemenea liniile pattern-ului. Operatia necesita indemånare si experienta. O decupare reusita este cea in care contururile

pieselor rezultate sunt foarte line si foarte uniforme, astfel incat ulterior sa nu mai fie necesara decat o usoara slefuire cu un glaspapir de granulatie mica. O decupare grosiera implica o slefuire grosiera, iar asta conduce la erori de imbinare a pieselor, ca urmare puzzle-ul va fi un rebut.
 Realizarea unui puzzle din lemn este aproape o arta si aici nu poate fi vorba de productie de serie. Se lucreaza strict la comanda, cu imaginea adusa de client si, eventual, dupa pattern-ul solicitat de client (!). Flexibilitatea procesului manual de productie permite acest lucru: piesele pot avea absolut orice forma – pot fi
litere, animale sau diverse obiecte stilizate care pentru client au o anumita semnificatie.
 Ca sa ajungeti la clienti, foarte avantajos este sa stabiliti colaborari cu centrele foto. Astfel, aranjati cu patronul unui centru foto sa amplaseze intr-un loc vizibil de langa tejghea un mic panou pe care sa fie expuse o fotografie oarecare si un puzzle din lemn realizat dupa acea fotografie. Clientii care vor intra sa-si developeze filmele si sa-si ridice pozele vor vedea panoul respectiv si, din moment ce tot sunt cu pozele in mana, vor dori ca una-doua dintre ele sa devina puzzle. Dvs. veti trece de doua ori pe zi pe la centrul foto si veti prelua comenzile, patronul centrului incasand de fiecare data un comision. Strategia aceasta o puteti aplica, bineinteles, cu 5-10 centre foto din orasul dvs.

miercuri, 29 decembrie 2010

Realizarea de insigne

 Un calculator, o imprimanta color, o presa speciala – cam aceasta este dotarea de care aveti nevoie pentru a pune pe picioare o activitate de mica productie cu o piata mai mult decat promitatoare: realizarea de insigne personalizate sau cu modele diverse. Si, avand in vedere ca un calculator e posibil sa aveti deja si ca activitatea se poate desfasura la domiciliu, ramane doar investitia in imprimanta color si in presa speciala – 200 $ imprimanta si cca 500 $ presa. Exista o clientela numeroasa si foarte variata pentru aceste produse, aparent banale, care sunt insignele. In primul rand adolescentii: adolescentilor le place sa poarte in piept insigne cu inscrisuri dintre cele mai diverse, specifice varstei lor – nume de formatii si de vedete ale muzicii pop-rock, cugetari teribiliste, simboluri, desene cu capete de monstri, mesaje obscene s.a.m.d. Apoi sunt membrii unor cluburi sau grupari, carora insigna le permite sa-si exteriorizeze apartenenta la respectiva grupare (aici intra partide politice, grupari religioase, cluburi private, licee, grupuri de suporteri ai unor echipe sportive si chiar angajati ai unor firme sau institutii). Si, nu in ultimul rand, trebuie mentionati participantii la reuniuni si conferinte de amploare pentru care insignele joaca si rolul de dovada a acreditarii la respectivul eveniment.
 Primul echipament de care aveti nevoie pentru a demara aceasta afacere este un computer prevazut cu un
program de grafica: Illustrator, Photoshop, Corel Draw, Print Artist, Microsoft Publisher s.a.m.d., care sa va permita sa imbinati imagini, texte si parti de grafica. Cu ajutorul acestui program creati „subiectul“ insignei, adica insusi elementul care face ca insigna sa fie vandabila. Imaginea obtinuta o veti copia apoi de mai multe ori, cat sa umpleti un format A4, dupa care veti printa rezultatul la o imprimanta color.
 Urmatorul echipament este un cutter circular, cu care taiati dintr-o miscare rondelele de hartie cu imaginea
printata. Acest cutter este format dintr-o lama care, prin simpla rotire a unui maner, se poate deplasa dupa un contur circular cu diametrul ajustabil. Astfel, operatia de decupare a tuturor rondelelor care incap pe un format A4 nu dureaza mai mult de un minut; singurul lucru la care trebuie manifestata ceva mai multa atentie este pozitionarea cutterului exact deasupra centrului imaginii ce va fi decupata. Diametrul rondelei va fi cu cativa mm mai mare decat diametrul imaginii, astfel incat operatia de fixare a rondelei intre capacele insignei sa
nu „muste“ din respectiva imagine.
 Am ajuns astfel la al treilea echipament (si cel mai important), anume presa manuala pentru realizarea efectiva a insignei. Este formata din doua lacasuri cilindrice, care isi pot schimba intre ele pozitia (culisand pe o sina sau rotindu-se in jurul unui ax), si dintr-o coloana actionata de o maneta, care, atunci cand coboara, intra intr-unul dintre cele doua lacasuri si preseaza cu putere. Presa functioneaza astfel: se pun intr-un lacas capacul superior al insignei, rondela din hartie cu modelul si o rondela din plastic transparent, cu rol de protectie, iar in celalalt lacas se asaza capacul inferior al insignei (acest capac este similar cu cel superior, doar ca are sudata o mica lamela de metal cu care se va fixa acul de siguranta folosit la prinderea insignei). Dupa care se actioneaza maneta, astfel incat coloana coboara in primul lacas si indoaie marginile celor trei elemente, fixandu-le impreuna. La ridicarea manetei, ansamblul rezultat ramane atasat de capul coloanei si se ridica odata cu aceasta. Se aduce apoi cel de-al doilea lacas in pozitie si se actioneaza din nou maneta: presiunea coloanei face ca ansamblul de mai sus sa se imbine cu capacul inferior si... insigna e gata. Totul dureaza mai putin de 15 secunde, fapt care conduce la o productivitate medie in jurul a 200 de insigne pe ora.
 Pretul unui asemenea echipament este de cateva sute de dolari: unele variante costa 300 $, altele 600-700 $, dar exista si modele care pot fi cumparate cu numai 50 $. Acestea sunt insa foarte simple si au o productivitate redusa, dar va permit totusi sa rezolvati comenzile clientilor, la o calitate acceptabila (chiar daca intr-un timp ceva mai lung). Presele pentru insigne nu se produc in Romania, dar pot fi comandate pe Internet de la diversi producatori din strainatate.

marți, 28 decembrie 2010

Confectionarea de pungute pentru cadouri

  Cadourile au devenit si la noi o adevarata industrie. Si cum orice cadou trebuie ambalat cat mai atragator,
intreprinzatori inventivi au gasit o modalitate simpla si ieftina de a rezolva problema: pungile de hartie. Atragatoare, delicate, personalizate sau nu, acestea au inceput sa fie folosite pe scara larga, nu numai pentru ambalarea cadourilor, ci si in magazine, pentru cumparaturile cu o greutate mai mica (parfumuri, imbracaminte
etc.). Ele sunt confectionate din diferite tipuri de hartie, de calitate superioara, asemanatoare cartonului, si imprimate in una sau mai multe culori, in functie de preferinte. Aceste pungute atribuie prestanta si rafinament companiei in cadrul pietei si, totodata, reprezinta un mod original si mai putin costisitor de publicitate.
  Manopera necesara este simpla, usor de executat de catre oricine, chiar de catre un copil (e vorba de indoituri si lipiri aplicate succesiv, dupa un anumit algortim).Se impune insa multa atentie si, din acest motiv, o persoana cu experienta nu poate face mai mult de 50 de pungi pe zi. Ustensilele necesare sunt o pensula pentru lipit, un vas in care sa diluati adezivul, o foarfeca (un cutter) si un capsator. La nevoie, in functie de solicitarile clientului, daca acesta doreste ca snurul sa fie introdus prin capse, mai aveti nevoie de un cleste preducea. In rest, materia prima o reprezinta hartia (minimum 150 g/mp, pana la 200 g/mp, carton simplu pentru intarituri si prenadez pentru lipit.

duminică, 26 decembrie 2010

Conceptul de magazin online

O comunitate virtuala (online) se refera la un sistem, eventual bazat pe tehnologia informatiei si comunicatiilor, compus din entitati distincte care interactioneaza, comunica si conlucreaza prin intermediul mecanismelor oferite de mediu. Un element cheie este entitatea. Conceptul este important deoarece defineste un correspondent virtual a unei entitati reale care utilizeaza sistemul, putând fi un operator uman, o aplicatie software, un aparat etc.
 Magazinul online este un tip de comunitate online si reprezinta corespondentul virtual al entitatii reale care asigura desfacerea produselor si serviciilor, precum si interactiunea dintre ofertant si client. Magazinul online a cunoscut o dezvoltare rapida înca de la aparitia conceptului si a reusit, în scurt timp, sa penetreze întreaga piata de desfacere de bunuri si servicii. Dezvoltarea în paralel a tehnologiilor care permit securizarea tranzactiilor pe Internet a facut ca acest tip de comunitate virtuala sa fie din ce în ce mai populara.
 Un magazin online reprezinta orice locatie fixa în Internet unde pot fi etalate informatii despre o anumita companie si oferite în scop comercial mostre ale produselor sau serviciilor respectivei companii. Un magazin electronic se implementeaza prin intermediul unui sit web administrat de companie, pentru marketingul si vânzarile propriilor produse si servicii. Varianta minimala contine catalogul de produse sau servicii cu descrieri tehnice si comerciale pentru fiecare pozitie din catalog. Aceste descrieri sunt gestionate în general de un SGBD care se va ocupa cu stocarea si manipularea datelor si cu oferirea posibilitatilor de acces la date. Varianta medie a unui magazin electronic contine facilitate pentru preluarea comenzilor (prin e-mail sau formulare interactive pe care le vor completa clientii), iar varianta extinsa cuprinde si posibilitatea efectuarii online a platii (prin carti de credit sau alte variante electronice).
 Un magazin online este un mod viabil de a prezenta o firma pe piata electronica cu un minimum de efort. În functie de genul de magazin virtual care se alege, informatiile oferite pot fi sub forma de text, imagini, sunete, clipuri video, animatie etc. În ciuda potentialului magazinelor virtuale, cea mai mare parte a firmelor nu profita la maxim de acestea.
 Modele de magazine online.
 Exista cel putin sapte tipuri de magazine online:
A.magazinul electronic universal (emall) este o colectie de magazine electronice reunite într-o organizare comuna si care, în general, accepta aceleasi metode de plata.
B.aprovizionarea electronica (e-procurement) este necesara pentru procurarea bunurilor si serviciilor de catre marile companii si autoritati publice, prin organizarea de licitatii. Prin publicarea pe Web a specificatiilor ofertei, scad atât timpul cât si costul de transmisie, marinduse numarul de firme care iau parte la licitatie, crescând concurenta si scazând pretul.
C.piata unui tert (3rd party market-place) se manifesta printr-o interfata utili-zator pentru catalogul de produse ale companiei, interfata care apartine unui tert (în general, furnizor de servicii Internet sau o banca). Aceasta metoda are avantajul ca interfata este unica pentru mai multi producatori, utilizatorii fiind familiarizati cu folosirea ei.
D.comunitatile virtuale (virtual communities), în care valoarea cea mai importanta este data de membrii sai (clienti sau parteneri), care adauga informatii proprii pe un mediu de baza furnizat de companie. Fiecare membru poate oferi spre vânzare sau poate adresa cereri de cumparare a unor produse sau servicii. Calitatea de membru al unei comunitati virtuale presupune plata unei taxe.
E.furnizorii de servicii cu valoare adaugata (value chain service provider) sunt specializati pe functii specifice: asigurarea logisticii, plata electronica, expertiza în managementul productiei si a stocurilor. Plata acestor servicii se face pe baza unor tarife sau a unei cote procentuale.
F.platformele de colaborare cuprind un set de instrumente si un mediu informational pentru colaborarea între companii, putând avea functii specifice (de exemplu conceptia sau proiectarea în colaborare). Câstigurile provin din managementul platformei (taxa de membru sau taxa de utilizare) si din vânzarile de instrumente specializate (pentru proiectare, fluxul de documente si gestiunea de documente).
G.brokerajul de informatii si alte servicii cuprinde cataloage de clienti clasificati pe profil, vânzarea de oportunitati de afaceri, consultanta în domenii specializate. O categorie speciala o constituie serviciile de încredere furnizate de autoritatile de certificare sau de notariatele electronice.
Magazinele online se pot clasifica si dupa modul în care îsi desfasoara activitatea,adica dupa modul în care îsi pun în vânzare produsele sau serviciile. În acest sens se disting urmatoarele modele pentru vânzarea de continut:
1.vânzarea pe baza de subscriere, folosit în special pentru vânzarea revistelor si a programelor televiziunilor prin cablu, este principalul model utilizat de serviciile comerciale online. Se poate subscrie la servicii online precum MSN (Microsoft Network) sau AOL (America OnLine), la publicatii online precum USA Today sau Wall Street Journal, sau chiar la jocuri online, cum ar fi celebrul Meridian 59, produs de 3DO.
2.vânzarea la nivel de obiect (pay-perview) reprezinta o alternativa viabila la vânzarea pe baza de subscriere si se refera la vânzarea anumitor informatii la bucata.
În functie de necesitatile clientului, acesta poate decide sa cumpere un anumit articol dintr-un ziar, un anumit capitol dintr-o carte, un joc sau chiar o simpla interogare într-o baza de date. Modelul pay-per-view este în continua testare. Deocamdata, el se confrunta cu probleme precum lipsa unei certitudini pentru client ca informatia pe care doreste sa o cumpere merita banii. De asemenea, pentru vânzatori, plata prin carte de credit pentru tranzactii de valoare foarte mica nu poate fi acceptata. Acest obstacol poate fi trecut o data cu aparitia microplatilor.
3.vânzarea de continut prin publicitate este modelul cu cel mai mare succes în ceea ce priveste vânzarea de continut. În topul siturilor cu cele mai mari venituri din publicitate se afla motoarele de cautare precum Yahoo sau Infoseek si mai putin siturile de continut. Întrucât serviciile de cautare sunt esentiale pentru gasirea informatiilor relevante pe Web, companiile sunt dispuse sa plateasca pentru bannere, care sunt reclame pe care clientii pot apasa pentru a ajunge pe situl companiei respective.
Caracteristicile unui magazin online.
Prima impresie este cea care conteaza si, de aceea, pentru garantarea succesului, un magazin online trebuie sa prezinte câteva caracteristici de baza, fara de care ramâne doar o adresa de web, accesata întâmplator.
Printre aceste caracteristici se pot enumera:
1.Designul. Simplul fapt de a avea un magazin virtual pe Internet nu reprezinta o garantie a succesului. O multime de magazine virtuale existente nu fac altceva decât sa îi îndeparteze pe clienti în loc sa îi atraga, pentru ca nu ofera nimic folositor ori pentru ca informatiile sunt greu de obtinut. Un bun design al unui magazin online accentueaza identitatea firmei, ofera informatii utile într-un mod convenabil si încurajeaza vizitele ulterioare.
2.Claritatea. Multe magazine virtual creeaza confuzie din cauza paginii de deschidere pentru ca nu specifica la ce se refera magazinul. În mod tipic, magazinele online care creeaza confuzie au numai denumirea companiei (cu exceptia cazului în care denumirea companiei este un cuvânt semnificativ), logo-ul acesteia sau o grafica de mari dimensiuni, care apare atunci când vizitatorii navigheaza. Fiecare pagina principala a unui magazin virtual ar trebui sa fie ca o vitrina a unui magazine care vinde marfuri cu amanuntul. Este bine ca magazinele virtuale sa contina atât elemente grafice, cât si text pentru o mai buna evidentiere a continutului.
3.Simplitatea. Organizarea magazinului online ar trebui sa fie logica si evident în sine. Denumirile departamentelor listate în homepage ar trebui sa fie descriptive si, daca este posibil, ar trebui sa fie suficient de evocatoare pentru ca oamenii sa doreasca sa le viziteze. Atunci când produsele sunt prezentate într-un catalog si se doreste includerea unui element de legatura cu formularul de comanda, este bine sa se foloseasca o denumire relevanta.
4.Rapiditatea. Timpul este foarte pretios pentru cel ce practica navigarea pe Internet. Magazinul virtual ar trebui sa livreze informatiile cât mai repede, deoarece este neplacut ca vizitatorul sa petreaca minute în sir în fata calculatorului pâna se încarca graficele si textul. Daca se foloseste multa grafica, trebuie sa se asigure ca exista si text în fiecare pagina. În acest fel, textul va fi încarcat mai repede, iar utilizatorii vor avea la ce sa se uite în timp ce asteapta sa se încarce grafica pe aceeasi pagina. Imaginile grafice care au mai mult de 10K trebuie evitate, cu exceptia cazului în care sunt absolut necesare pentru prezentare.
Daca imaginile grafice de mari dimensiuni sunt necesare, ar fi indicat sa se prezinte versiuni mai mici ale acestora si apoi sa fie oferita vizitatorilor optiunea de a vedea versiunile mai mari. Imaginile mai mici se încarca mai repede decât cele mari si vizitatorul economiseste timp atunci când informatiile sunt fragmentate.
5.Atractivitatea. Textul este metoda principala de exprimare într-un magazin online, însa un volum prea mare de cuvinte atrage plictiseala vizitatorilor. Exista o multime de modalitati pentru a face din vizitarea magazinului online o experienta unica. Se recomanda folosirea cuvintelor evocatoare, orientate catre oameni, pentru a descrie compania, magazinul si departamentele acestuia, folosirea imaginilor grafice de mici dimensiuni pentru a fragmenta paginile vizual si a crea o anumita dispozitie, folosirea unui stil si a unei identitati globale pentru magazin care sa se potriveasca cu identitatea companiei. Designul trebuie sa fie destinat vizitelor repetate, pentru ca repetitia este cheia mentinerii identitatii online. Încurajarea vizitelor re petate în magazin edifica expunerea repetata a numelui si mesajului companiei. Cel mai bun mod de a încuraja vizitele repetate este sa existe cel putin un element al magazinului virtual care sa se schimbe în mod frecvent si sa se asigure ca si clientii vor afla despre asta imediat, prima data când viziteaza siteul. Schimbarile ar putea fi de tipul: actualizare saptamânala a stirilor din domeniu; o informatie sau o lectie saptamânala despre produsul sau serviciul oferit; un grup de discutii în care vizitatorii sa lase mesaje.
6.Securitatea. Clientul trebuie sa se simta cât mai confortabil în magazinul online. Comanda prin posta clasica este o afacere imensa la nivel mondial, dar vânzarile prin Internet reprezinta doar câteva procente din aceste sume. Cumpararea si vânzarea prin intermediul retelelor reprezinta o experienta noua si nelinistitoare pentru cea mai mare parte a oamenilor.
Pentru a mari confortul clientului în magazinul online, pot fi folosite modalitati referitoare la desfiintarea mitului insecuritatii, oferirea de garantii care sa nu dea loc la neîntelegeri, explicarea procesului de comandare a marfii, imaginea firmei sa para ceva tangibil, utilizarea marturiilor de la clienti.
Ca o concluzie magazinul online este un tip de afacere care ofera facilitati atât clientilor cât si ofertantilor. El asigura accesul la bunuri si servicii indiferent de locatia geografica fiind disponibil 24 de ore din 24. În functie de modul în care este construit si mentinut magazinul online, beneficiile aduse firmei care furnizeaza bunurile sau presteaza serviciile sunt semnificative fata de efortul prestat pentru actualizarea si întretinerea acestuia.

Atelier pentru produs mobilier din tevi PVC

In urma cu mai bine de 30 de ani, Max Alth, un american plin de imaginatie, a cumparat dintr-un magazin de instalatii o teava obisnuita din PVC, lunga de cativa metri, si sase fitinguri (coturi si teuri folosite la racordarea tevilor). A taiat teava in sapte bucati egale, le-a imbinat cu ajutorul fitingurilor, obtinand astfel un cadru peste care a fixat apoi o bucata circulara de geam. Ceea ce a rezultat a fost o masuta originala pentru servitul cafelei, foarte comoda, foarte practica si foarte aspectuoasa, care l-a costat pe ingeniosul american de vreo patru ori mai putin decat daca ar fi achizitionat o piesa similara, cu cadru de metal insa, dintr-un magazin.
Nimeni nu isi inchipuia atunci ce impact va avea masuta in cauza asupra pietei americane de mic mobilier. Dar in foarte scurt timp a devenit evident ca tehnica si materialele folosite de Max Alth puteau fi aplicate cu succes pentru o multime de alte piese foarte utile si, deci, foarte cautate: scaune, sezlonguri, taburete, cuiere, minibiblioteci, carucioare pentru servitul mesei, ba chiar canapele si fotolii (realizate din tevi cu diametru mai mare). Se nastea astfel o afacere foarte simpla si foarte profitabila, care avea sa explodeze practic in S.U.A. in anii urmatori: productia de mic mobilier din elemente PVC. Explicatia succesului de piata al acestui tip de mobilier? O combinatie fericita intre un aspect cochet, foarte atragator, si un pret mult redus, datorat in principal costului mic al materialelor folosite, dar si manoperei foarte ieftine.
Informatii pe scurt despre afacere
Capital initial…………………50 de euro (200-250 de lei)
Profit net…………850-5.600 de euro/luna, in functie de numarul de angajati
Situatia pietei……………..piata este complet libera
Potential de crestere………..foarte mare (productia poate fi valorificata si la export)
Factor de risc……….neglijarea detaliilor in procesul de productie
Desfasurarea afacerii ca o a doua ocupatie…..posibil

Incepeti sa faceti bani!
Aceasta afacere o puteti demara si dvs., imediat, cu un capital initial de numai 50 de euro (!!!). Suna incredibil, dar intradevar aceasa este suma de care aveti nevoie pentru a porni efectiv activitatea: asa cum veti vedea pe parcursul acestui articol, suma de 50 de euro (200-250 de lei), va este suficienta pentru realizarea primelor dvs. piese de mobilier din tevi PVC, din a caror vanzare sa obtineti deja primele venituri.
Afacerea indeplineste asadar acest prim criteriu al atractivitatii (suma de pornire absolut modesta) si, in plus, prezinta alte patru atuuri cel putin la fel de importante:
1. necesita un spatiu de lucru de numai 20 mp, care poate fi amplasat oriunde. Cu alte cuvinte, nu aveti nevoie de vad comercial sau de alte conditii speciale. Puteti folosit foarte bine o camera a unui apartament, o boxa la subsol sau chiar un balcon;
2. activitatea poate fi desfasurata de orice persoana inzestrata cu un minimum de indemanare si simt estetic. Daca nu aveti doua maini stangi, inseamna ca sunteti omul potrivit pentru aceasta afacere;
3. produsele rezultate sunt deosebite si pot fi comercializate foarte usor (acest aspect constituie un avantaj esential, dat fiind ca nu veti avea probleme in atragerea clientilor);
4. materialele necesare sunt foarte ieftine, ceea ce inseamna costuri de productie reduse si o marja a profitului foarte mare.
Realizarea de mic mobilier din tevi PVC este, prin urmare, una dintre acele afaceri foarte rare care pot fi demarate cu succes de catre absolut oricine. Nu exista niciun element care sa va impiedice sa desfasurati de o maniera foarte profitabila aceasta activitate. Venituri lunare de cateva mii de lei sunt acum perfect la indemana dvs.
Cum se realizeaza o piesa de mobilier din tevi PVC?
Procedeul este foarte simplu, el consta in asamblarea unui numar de tevi de anumite dimensiuni cu un numar de fitinguri (elemente de legatura), rezultand astfel un cadru caruia i se ataseaza apoi placi din sticla, tapiterie, perne sau alte accesorii, conform indicatiilor precizate intr-un proiect. “Proiectul” este de fapt un desen cotat care infatiseaza piesa de mobilier, asa cum va arata ea in final. Optional, daca e nevoie ca piesa sa fie deplasabila, i se pot monta si rotile.
Important! Toate operatiile necesare realizarii acestui tip de mobilier (debitare, imbinare, etc.) sunt operatii commune, la fel de simple ca si cele pe care le faceti in mod frecvent, cand mai reparati ceva prin casa. Doar ca acum va puteti folosi talentele casnice intr-un scop mult mai atractiv – acela de a face bani.
Diversitatea modelelor care se pot realiza este foarte mare, ca si gradul lor de complexitate: pot fi piese complicate si laborioase, care necesita imbinari numeroase si o atentie sporita (acestea vor avea, evident, un pret de desfacere mai mare), dar pot fi si piese foarte simple, la care nu se folosesc panouri si chiar nici fitinguri.
In acest moment, va puneti probabil doua intrebari:
1. “Tevile nu au un aspect prea atragator si, uneori, nici culoarea nu este cea potrivita. Mobilierul nu iese cumva prea inestetic, din punctul acesta de vedere?” Problema are doua solutii banale: a) tevile se pot vopsi in ce culoare doriti, intr-un mod foarte simplu si cu rezultate remarcabile (suprafata va fi foarte neteda si foarte lucioasa). Oricine va ramane surprins afland ca mobilierul respectiv este facut, de fapt, din teava PVC obisnuita; b) tevile se pot “imbraca” in folie auto-adeziva care se gaseste pe piata intr-o varietate de culori si modele, inclusiv imitatii ale lemnului si marmurei.
2. “Mobilierul nu va fi prea fragil?” Absolut deloc. Mobilierul va fi mai rezistent decat va imaginati. Oricum, va rugam sa observati ca nu avem in vedere realizarea de canapele extensibile sau de biblioteci care sa sustina sute de volume. Piesele pe care vi le propunem sunt de genul masuta pentru servitul cafelei/ceaiului, masa pentru dejun, suport pentru ghivece de flori, carucior pentru transportul farfuriilor cu mancare, scaune, rafturi, stative pentru umerase etc., adica piese cu un rol atat functional, cat si decorativ. Totusi, daca dvs. imaginati o anumita piesa de mobilier care necesita o rezistenta mai buna, sa stiti ca exista solutii extrem de accesibile pentru sporirea rezistentei tevilor sau, pur si simplu, puteti folosi tevi cu diametru mai mare.
De ce spatiu aveti nevoie?
Asa cum am amintit in introducere, spatiul necesar inseamna o suprafata de cca 20 mp care, foarte important, nu are nevoie de o amplasare speciala, cu vad comercial sau alte facilitati. Dvs. va trebuie un spatiu unde sa lucrati si atata tot, un spatiu unde sa va amplasati un banc cu o menghina, niste scule si un mic stoc de tevi si fitinguri. Un sopron sau un garaj constituie variante ideale, dar, la fel de bine, puteti folosi si o camera a apartamentului propriu. Procesul de realizare a mobilierului din tevi PVC este curat si nu produce zgomot, deci vecinii nu vor fi deranjati.
Retineti ca acest atelier nu este un birou de primire, care trebuie sa faca impresie clientilor. Clientii nici macar nu vor veni la atelier, pentru ca pe ei nu ii intereseaza spatiul in care lucrati, ci doar piesele de mobilier pe care le produceti. Iar aceste piese le pot fi prezentate foarte bine cu ajutorul unor pliante promotionale, de exemplu, sau pe Internet.
Dotarea atelierului consta intr-un banc de lucru cu suprafata foarte plana si perfect orizontala pe care este montata o menghina, la care se adauga un set de unelte si instrumente pe care, in mod sigur, le aveti deja (sau puteti face foarte usor rost de ele): fierastrau, surubelnite, eventual o bormasina. Pe langa acestea, mai aveti nevoie de niste adeziv, vopsea, hartie abraziva, suruburi si... atat.
Din enumerarea de mai sus se deduce si suma de care aveti nevoie pentru a incepe aceasta afacere: maximum cateva sute de lei. Dupa cum ati vazut, spatiul de functionare, amenajarea si dotarea lui presupun cheltuieli minime; ca urmare, cea mai mare parte a sumei mentionate o veti folosi pentru constituirea unui mic stoc de tevi si fitinguri, sa zicem 15 metri liniari de tevi de diferite diametre si 20-25 de fitinguri.
Cat puteti castiga la o piesa de mobilier?
In primul si in primul rand, retineti ca, mai ales in faza de inceput a afacerii, nu are rost sa incercati sa produceti 10 tipuri diferite de mobilier din tevi PVC. Se pot scoate bani frumosi axandu-va chiar si numai pe un singur model, de exemplu masuta prezentata in imaginea de mai jos. Asemenea masute se produc relativ usor si sunt deja consacrate pe piata (ca model), ca urmare publicul le cunoaste si le apreciaza. Ceea ce aduceti dvs. nou sunt, pe de o parte, aerul cochet si original al acestor piese si, pe de alta parte, pretul mult mai atractiv.
O astfel de piesa se realizeaza in maximum doua ore. Tot ce aveti de facut este sa masurati si sa taiati tevile la lungimea dorita si sa le asamblati cu ajutorul fitingurilor, obtinand astfel cadrul principal. Acestui cadru ii verificati paralelismul si stabilitatea, executand daca e cazul ajustarile necesare, dupa care urmeaza alte cateva operatii foarte simple: vopsirea sau invelirea tevilor in folie auto-adeziva, fixarea placii de geam, diverse verificari.
Pentru realizarea masutei de cafea se folosesc:
 • 16 fitinguri: 8 coturi si 8 teuri de 32 mm
• 6 metri de teava, 32 mm diametru
• o placa din sticla, simpla sau fumurie, realizata pe comanda
• vopsea
 Costuri
16 fitinguri x 0,65 lei…………..10,4 lei
6 metri teava x 1,6 lei/ml………..96 lei
1 placa sticla fumurie…………....25 lei
Vopsea (consum aproximativ)…....4 lei
Adeziv…………………nesemnificativ
                                         Total 49 lei
Venituri
Pret de vanzare….........minimum 120 lei
                                          Profit 71 lei
 Pretul de vanzare poate fi chiar mai mare. O masuta similara se vinde in magazinele Mobexpert cu 270 de lei. De asemenea, puteti reduce costurile in mod semnificativ daca folositi tevi indoite la cald, caz in care eliminati multe dintre fitingurile utilizate la imbinari. Timpul de lucru pentru aceasta masuta este de maximum doua ore. Si cum intr-o zi puteti realiza fara efort cel putin doua-trei masute, rezulta un profit de cca 150 de lei pe zi.
 Cine vor fi clientii dvs.?
Din acest punct de vedere nu trebuie sa va faceti probleme, pentru ca oricine poate fi clientul dvs., de la vecinul de apartament, pana la administratorul unui mare hotel sau restaurant. Nu este deloc o afirmatie exagerata si veti intelege mai bine cum stau lucrurile daca privim problema prin prisma necesitatilor fiecaruia:
1. orice persoana obisnuita, cu venituri medii, va privi cu interes o masuta ieftina si deosebit de aspectuoasa pentru servitul cafelei. Respectiva masuta va da stralucire unei sufragerii mai modeste si va constitui un motiv de mandrie in fata musafirilor. La fel si in cazul unei etajere mai iesite din comun, al unui cuier sau al unui suport pentru camasi si sacouri. O alta piesa foarte necesara si foarte cautata o constituie o masuta pentru telefonul fix, realizata dintr-un cadru inalt din tevi, caruia i se ataseaza o placa circulara de geam.
2. liceenii sau studentii pot cumpara mini-biblioteci compartimentate.
3. proprietarii de magazine de confectii au nevoie de suporturi pe care se prind umerasele cu haine, iar suporturile respective pot fi realizate fara probleme din tevi PVC. Stabilitatea este asigurata prin marirea greutatii in partea inferioara a ansamblului.
4. in restaurante, cantine sau spitale se pot folosi pentru transportul farfuriilor cu mancare carucioare din tevi PVC. Asemenea carucioare sunt ieftine si foarte estetice si, in plus, prezinta avantajul ca se mentin in stare de curatenie perfecta fara nici un efort (cei care au avut necazuri cu Inspectoratul de Politie Sanitara si Medicina Preventiva inteleg foarte bine importanta acestui avantaj).
5. hotelurile vor fi interesate de mobilierul din tevi PVC sub doua aspecte: a) acest tip de mobilier poate fi foarte elegant sau chiar futurist, ideal pentru amenajarea holului principal din fata receptiei si b) nu este exclus ca administratorul hotelului sa considere ca in fiecare camera trebuie sa existe o asemenea piesa de mobilier.
6. barurile, pizzeriile, cafenelele constituie o alta categorie de potentiali clienti. Mesele din tevi PVC indeplinesc toate criteriile estetice si functionale pentru a utila interiorul unor astfel de localuri. De asemenea, scaunele din PVC sunt foarte potrivite pentru terasele in aer liber.
Cu putin efort, veti descoperi ca lista clientilor este mult mai lunga, cu atat mai lunga cu cat diversitatea mobilierului realizat este mai mare. Sfatul nostru este ca, cel putin in faza de inceput a afacerii, oferta dvs. sa contina produse comune, care isi gasesc locul in orice gospodarie: masute, cuiere, minibiblioteci etc.
Cat puteti castiga cu aceasta afacere?
Calculatia urmatoare are in vedere trei situatii:
1. Sunteti in faza de inceput si functionati, sa zicem, ca asociatie familiala sau chiar ca persoana fizica independenta. Lucrati singur sau impreuna cu unul-doi membri ai familiei;
2. V-ati infiintat un SRL si aveti 5 angajati (colaboratori);
3. Afacerea s-a dezvoltat, micul dvs. atelier a devenit mai mare si in el lucreaza 10 angajati. In toate aceste trei situatii, vom considera ca fiecare persoana produce 3 piese de mobilier pe zi, timp de 20 de zile pe luna. Cifra de 3 piese pe zi nu este greu de atins, mai ales dupa cateva saptamani de experienta, cand operatiile (debitare, asamblare, vopsire etc.) se vor executa cu mai multa siguranta si mai rapid. Vom presupune ca fiecare piesa de mobilier realizata aduce un profit de 60 de lei, inainte de scaderea salariilor angajatilor (costurile cu materialele au fost scazute deja). Astfel:
Persoana fizica independenta
1 angajat x 3 piese/zi x 20 zile/luna x 60 lei/piesa = 3.600 lei/luna (850 euro)
SRL cu 5 angajati
5 angajati x 3 piese/zi x 20 zile/luna x 60 lei/piesa = 18.000 lei
Salarii angajati..................................5 x 1.200 lei = 6.000 lei
Profit brut: 12.000 lei/luna (2.800 euro)
SRL cu 10 angajati
10 angajati x 3 piese/zi x 20 zile/luna x 60 lei/piesa = 36.000 lei
Salarii angajati................................10 x 1.200 lei = 12.000 lei
Profit brut: 24.000 lei/luna (5.600 euro)
In cazul dezvoltarii corespunzatoare a afacerii, la capitolul “Cheltuieli” trebuie sa includeti insa si costuri de functionare a spatiului, precum si costuri de desfacere.
Cum va vindeti produsele?
La comercializarea mobilierului din tevi PVC functioneaza toate retetele clasice de promovare si vanzare a unui produs/serviciu. Pentru inceput, puteti realiza cateva masute de cafea sau alte piese pe care sa le valorificati in cercul dvs. de cunostinte la un pret redus, cat sa va acoperiti cheltuielile. Daca aceste piese sunt realizate cu foarte mare atentie la detalii, astfel incat aspectul lor sa fie deosebit, fiti sigur ca publicitatea orala va functiona din plin: orice musafir al clientilor dvs. va fi impresionat si va dori sa afle unde poate comanda si el respectiva masuta (sau cuier, sau suport de umbrele, sau mini-biblioteca etc.). Va recomandam, de asemenea, sa colaborati cu magazine de decoratiuni interioare sau chiar cu magazine specializate pe vanzarea de mobilier. Contra unui comision din vanzari, acestea vor fi de acord sa amenajeze un mic spatiu unde sa va prezentati produsele.
Dar metoda cea mai eficienta este promovarea mobilierului din tevi PVC prin intermediul Internet-ului. Dat fiind ca sunteti la inceput, o pagina web realizata in mod profesionist este solutia cea mai ieftina de promovare si, totodata, cea mai eficienta. Chiar si firme mari, ca Elvila, se bazeaza pe vanzarile online, iar pe online sansele sunt egale pentru toti, ca urmare va puteti impune rapid.
De ce nu si export?
 O posibilitate interesanta si foarte profitabila de a valorifica mobilierul din tevi PVC o constituie exportul. Am lasat la urma aceasta propunere deoarece ea poate fi pusa in practica doar dupa ce ati capatat suficienta experienta si ati inteles exact cum se obtine acest tip de mobilier, astfel incat sa puteti veni cu o oferta profesionista adresata pietelor occidentale. Pe aceste piete sunt foarte cautate seturile de mobilier pentru terasa si gradina, formate in general dintr-o masa si scaune, care, fiind realizate din tevi PVC, au marele avantaj ca nu ruginesc si nu se degradeaza daca sunt expuse in aer liber, ca sa nu mai vorbim de faptul ca sunt foarte estetice si se intretin foarte usor. Din aceste motiv, un set cum este cel din imaginea alaturata se vinde lejer cu 1.000 de euro.
Dvs. puteti veni insa cu un mobilier similar, dar la un pret mai redus, dat fiind ca productia o faceti in Romania, unde costurile sunt mult mai mici. Un atelier cu 10 oameni este suficient pentru a satisface o cerere de, sa zicem, 50 de seturi pe luna. Si, retineti, nu este nevoie sa va ocupati dvs. personal de organizarea exportului, cu toate formalitatile pe care le presupune. Exista firme specializate care, contra unui comision, va pot scuti de toata bataia de cap.
Dar, repetam, aceasta varianta a exportului poate fi luata in calcul doar dupa ce sunteti sigur ca mobilierul produs de dvs. face fata standardelor occidentale. Daca aceasta conditie este indeplinita, vanzarea va fi in mare parte asigurata datorita pretului mai redus.
De retinut!
 * Puteti incepe afacerea cu mai putin 50 de euro. Investitia initiala nu se refera decat la achizitionarea unui mic stoc de tevi si fitinguri si a catorva scule (pe care este posibil sa le aveti deja): ferastrau, surubelnite, ruleta, bormasina (pe aceasta din urma o puteti imprumuta). Mergeti din aproape in aproape: produceti initial doua-trei piese de mobilier, vindeti-le, iar cu banii incasati achizitionati materiale pentru alte 6-7 piese s.a.m.d. In foarte scurt timp volumul afacerii va deveni unul deosebit de atractiv si va impune extinderea afacerii.
* Pe piata romaneasca se gasesc tevi si fitinguri atat de productie autohtona, cat si din import. Acestea din urma sunt mai aspectuoase, dar si mult mai scumpe. Folosirea lor ar spori considerabil costurile de productie, ca urmare si pretul de vanzare al produselor ar creste. Puteti incerca insa o combinatie fericita, utilizand tevi autohtone si fitinguri din import.
* Nu este necesar sa aveti de la inceput un mic atelier in adevaratul sens al cuvantului, cu banc de lucru, menghina si dotare completa cu scule. Primele piese de mobilier le puteti realiza pe balcon sau intr-o curte, folosind o panza de bomfaier in loc de fierastrau si un burghiu de traforaj in loc de bormasina. Activitatea nu produce zgomot, asa ca nu veti avea probleme cu vecinii.
* Incepeti cu modele simple (masute de cafea, cuiere, masute pentru telefon etc.). Se recomanda ca aceste prime piese sa le vindeti la un pret cat sa va acopere costurile, fara sa va aduca vreun profit. Fiti sigur insa ca piesele, daca sunt realizate cu atentie, vor constitui o reclama excelenta pentru dvs. si va vor aduce o multime de clienti. Fara niciun cost, doar prin publicitate orala.
* Afacerea este noua pe piata romaneasca si acesta este un lucru extraordinar pentru intreprinzatorii autohtoni care au sansa sa ii exploateze intregul potential. Viabilitatea ei este demonstrata de exemplul pietelor straine, in special al celei americane, unde activitatea se desfasoara cu succes de peste 30 de ani.

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Planul de afaceri


Ce contine un plan de afaceri? Iata o intrebare necesara, dar pe care intreprinzatorii mici si mijlocii o pun foarte rar.
Cuprinsul unui plan de afaceri este compus din patru sectiuni distincte: 
1) descrierea afacerii
2) planul de marketing
3) planul managerial
4) planul de management financiar
Anexele planului de afaceri trebuie sa contina un rezumat al afacerii, documentele anexe si predictiile financiare.
Descrierea afacerii
In aceasta sectiune trebuie sa faci o descriere detaliata a afacerii tale. O intrebare care merita pusa este: ce afacere am eu? Cand raspunzi la aceasta intrebare, nu uita sa incluzi produsul, piata si serviciile, dar si o descriere clara a ceea ce face afacerea ta unica (unique selling point). E bine de stiut totusi ca, pe masura ce vei dezvolta planul de afaceri, probabil va trebui sa modifici sau sa transformi intrebarile initiale.
Sectiunea dedicata descrierii afacerii este impartita in trei subdiviziuni. Prima dintre ele este descrierea propriu-zisa a afacerii, cea de-a doua descrie produsul sau servicul pe care ai de gand sa-l oferi, iar cea de-a treia descrie localizarea afacerii tale si de ce aceasta este necesara.
A. Descrierea afacerii
· Forma legala a afacerii: proprietate, parteneriat, corporatie. Licentele si permisele de care ai nevoie;
· Tipul afacerii: comert, productie, serviciu;
· Ce este produsul sau serviciul tau;
· Precizeaza daca este o afacere noua, independenta, o achizitie, o extindere, o franciza;
· De ce va fi profitabila afacerea ta? Care sunt oportunitatile de dezvoltare? Va influenta franciza ritmul de crestere?
· Cand va fi lansata propriu-zis afacerea (ziua, ora);
· Ce ai aflat despre tipul de afacere in care te lansezi din surse externe (distribuitori, bancheri, publicatii de specialitate, etc.)
Coperta include numele, adresa, numerele de telefon si numele tuturor actionarilor. Nu uita sa evidentiezi aspectul de unicitate (unique selling point) al afacerii tale, de ce si in ce fel va atrage consumatorii. Pune in valoare orice idee sau caracteristica noua care ar putea sa iti mareasca sansele de succes.
Descrierea afacerii trebuie sa evidentieze clar scopurile si obiectivele afacerii si sa arate de ce esti sau vrei sa fii in aceasta afacere.
Produsul/serviciul
Incearca sa prezinti beneficiile produsului sau serviciului oferit de tine din perspectiva consumatorului. Un antreprenor de succes stie ce vrea consumatorul sau cel putin are o idee despre asteptarile sale. Acest tip de anticipare ajuta foarte mult la atingerea satisfactiei clientului si la formarea loialitatii acestuia, si in mod sigur este o strategie buna de a depasi concurenta sau chiar de a o inlatura.
Descrie:
· Ceea ce vinzi;
· Ce beneficii aduce consumatorului;
· Ce produse sunt cerute si daca ele vor garanta vanzari constante;
· Ce aduce diferit produsul sau serviciul oferit de tine.
Locatia
Succesul sau esecul afacerii tale depinde foarte mult de locatia ei. Trebuie sa fii aproape de consumatori: acestia sa aiba simtul accesibilitatii si al sigurantei. Ia in considerare urmatoarele intrebari atunci cand scrii aceasta sectiune:
· Care sunt nevoile locatiei?
· De cat spatiu ai nevoie?
· De ce sunt de dorit zona si cladirea respectiva?
· Este usor accesibila? Se afla într-o zona cu transport in comun? Iluminarea stradala este adecvata?
· Exista segmente de piata sau demografice de interes?
Planul de marketing
Marketingul joaca un rol vital in investitiile de succes. Cat de bine faci marketingul pentru produsul tau va determina succesul afacerii. Elementul cheie al unui plan de marketing de succes este buna cunoastere a nevoilor, dorintelor si asteptarilor clientilor. Identificind acesti factori, poti realiza o strategie de marketing care iti va permite sa trezesti si sa satisfaci nevoile clientilor tai. Identifica-ti clientii in functie de varsta, sex, venit, nivel educational, rezidenta. La inceput, concentreaza-te asupra acelor clienti care aproape sigur se vor indrepta spre produsul tau. O data cu extinderea numarului de clienti, va trebui sa modifici si planul de marketing, pentru a-i include si pe ceilalati.

Construieste planul de afaceri raspunzind la urmatoarele intrebari:
· Cine sunt clientii tai? Defineste-ti piata vizata.
· Piata pe care vei intra este in crestere? Constanta? In declin?
· Poate fi extinsa piata?
· Cum iti vei atrage, mentine si creste cota de piata?
· Care este politica de preturi?
Concurenta
Competitia este un mod de viata. Suntem intr-o continua competitie pentru joburi, promovari, burse, in sport si, practic, in fiecare aspect al vietii. Natiunile sunt in competitie pentru a castiga consumatorul de pe piata mondiala; la fel si proprietarii de intreprinderi mici si mijlocii. Mediul de afaceri este un mediu volatil si inalt competitiv, de aceea pentru a avea succes, trebuie sa iti cunosti foarte bine concurenta.
· Care sunt primii tai cinci concurenti?
· Cine sunt concurentii tai indirecti?
· Cum sunt afacerile lor: constante, in crestere, in declin?
· Ce ai aflat din activitatile lor? Din publicitatea pe care si-o fac?
· Care sunt punctele lor tari si cele slabe?
· Prin ce difera produsul tau de al lor?
Monitorizeaza-ti competitorii. Pastreaza dosare separate pentru fiecare in parte: reclame, materiale promotionale, politica de preturi. Studiaza sloganele lor. Sunt scurte, descriptive, atragatoare? Facand toate acestea te va ajuta sa iti cunosti mai bine concurentii.
Politica de pret si vanzari
Politica de pret este o alta tehnica de marketing care te ajuta sa fi competitiv pe piata. Studiaza politica de pret a concurentilor tai si vei stii daca preturile tale se incadreaza in aceasi linie cu a concurentilor din zona ta de piata si daca ei sunt la curent cu uzantele industriei.
Cateva din strategiile de pret sunt:
· costurile si preturile la vanzarea en-detail;
· pozitia competitiva;
· preturi sub cele ale concurentei;
· preturi peste cele ale concurentei;
· preturi aliniate;
· preturi multiple;
· costurile si preturile serviciilor (doar pentru afacerile cu servicii);
· componenta serviciului
· costurile materiale;
· costurile de productie;
· costurile de regie.
Cheia succesului este sa ai o strategie bine planificata, sa-ti stabilesti politica si sa monitorizezi constant costurile preturilor si operatiilor pentru a-ti asigura profitul.
Publicitatea si relatiile publice
Felul in care iti promovezi bunurile si serviciile poate duce la ridicarea sau la distrugerea afacerii tale. Avand produse sau servicii bune fara a le promova este ca si cand nu ai avea nici un fel de afacere. Multi antreprenori lucreaza sub influenta ideii gresite ca afacerea se promoveaza de la sine si directioneaza banii care ar trebui folositi pentru publicitate si promovare in alte arii de activitate.
Publicitatea si promovarea constituie linia vietii pentru o afacere si trebuie tratate ca atare.
Sa creezi unui plan care sa utilizeze publicitatea si networkingul (retele electronice de lucru, liste de discutii prin e-mail) inseamna sa-ti promovezi afacerea. Dezvolta un text scurt si descriptiv care sa identifice clar marfurile si serviciile tale, localizarea si preturile.
Planul managerial
Conducera unei afaceri cere mai mult decat dorinta de a fi propriul tau sef. Necesita dedicatie, perseverenta, abilitatea de a lua decizii si abilitatea de a te descurca atat cu angajatii cat si cu finantele. Planul managerial (alaturi de planul de management financiar si planul de marketing) pune bazele succesului pentru afacerea ta.
La fel ca si mijloacele fixe si echipamentele, oamenii sunt resurse - ei sunt cel mai important bun al unei afaceri. Vei descoperi ca angajatii si echipa ta joaca un rol important in toate operatiile afacerii tale. In mod consecvent, este obligatoriu sa stii care sunt calitatile pe care le ai si cele pe care nu le ai, de vreme ce va trebui sa angajezi personal pentru a suplini lipsurile tale. De asemenea, este obligatoriu ca tu sa stii cum sa-ti conduci si sa-ti tratezi angajatii. Integreaza-i in echipa. Tine-i la curent cu schimbarile si cere-le mereu parerea despre acestea.
Angajatii au adesea idei excelente care pot duce la acoperirea unor noi segmente de piata, la perfectionari ale produselor si serviciilor deja existente sau la noi linii de produse si servicii care pot sa imbunatateasca laturile mai putin competitive.
Planul tau managerial trebuie sa raspunda la anumite intrebari, cum ar fi:
· Cum te ajuta experienta ta antreprenoriala in noua afacere?
· Care iti sunt slabiciunile si cum poti sa le compensezi?
· Cine va face parte din echipa manageriala?
· Care sunt punctele tari si cele slabe ale echipei manageriale?
· Care sunt indatoririle acesteia?
· Sunt bine definite aceste indatoriri?
· Va functiona aceasta asistenta?
· Care este necesarul curent de personal?
· Care sunt planurile tale pentru angajarea si instruirea personalului?
· Ce salarii, beneficii, concedii vei oferi?
· Ce beneficii, in cazul in care exista, iti poti permite in acest moment?
Planul de management financiar
Managementul financiar solid este una dintre cele mai bune cai pentru ca afacerea ta sa ramana profitabila si solvabila. Fiecare pas facut cu succes in lumea afacerilor depinde de cat de bine vei putea conduce afacerea din punct de vedere financiar. In fiecare an mii de afaceri cu un potential ridicat de succes dau faliment din cauza managementului financiar prost.
Ca proprietar al unei afaceri, va trebui sa identifici si sa implementezi politici care sa conduca si sa asigure indeplinirea obligatiilor financiare ce-ti revin. Pentru a-ti conduce finantele cat mai bine, planifica-ti un buget realist prin determinarea sumei de bani care iti este necesara pentru deschiderea afacerii (costurile de start) si a sumei necesare pentru a o pastra (costuri de operare). Primul pas pentru crearea unui plan financiar il constituie dezvoltarea bugetului de start. Bugetul de start include acele costuri care sunt necesare o singura data, cum ar fi echipamentele, depozitele utilitatilor, etc.
Bugetul de start trebuie sa acopere urmatoarele cheltuieli:
· Personal (costuri de angajare),
· Taxe legale si profesionale,
· Licente si permise,
· Echipament,
· Asigurari,
· Aprovizionare,
· Publicitate si promovare,
· Salarii si prime,
· Contabilitate,
· Venituri,
· Utilitati,
· Cheltuieli neprevazute.
Un buget operational este pregatit in momentul in care esti cu adevarat gata sa-ti incepi afacerea. Bugetul operational va reflecta prioritatile de cheltuire a banilor, costurile la care te astepti si cum esti pregatit sa faci fata acestor cheltuieli. Bugetul operational trebuie sa includa de asemenea si banii care vor acoperi primele trei sau sase luni de operare. El trebuie sa permita urmatoarele cheltuieli:
· Personal,
· Asigurari,
· Chirie,
· Depreciere,
· Plata imprumuturilor,
· Publicitate si promovare,
· Contabilitate,
· Cheltuieli neprevazute,
· Salarii si prime,
· Utilitati,
· Datorii / subscriptii / onorarii,
· Taxe,
· Reparatii.

Sectiunea financiara a planului tau de afaceri trebuie sa cuprinda toate cererile de imprumut pe care le-ai facut, lista cu echipamente si provizii, balanta contabila, analiza financiara, proiectia veniturilor reale (profitul si pierderile prevazute) si cash-flow-ul. Declaratia de venit si previzionare de numerar trebuie sa includa o previziune pe trei ani, detaliata pe luni pentru primul an si pe trimestre pentru urmatorii doi ani.
Sistemul de contabilitate si sistemul de control al inventarului pe care le vei folosi sunt incluse de obicei tot in aceasta sectiune a planului de afaceri. Chiar daca iti dezvolti singur sistemele de inventar si de contabilitate, consulta un specialist in finante, pentru a intelege fiecare segment si operarea acestora. Un specialist in finante te poate asista la dezvoltarea acestei parti a planului de afaceri.
Intrebarile pe care trebuie sa le iei in considerare sunt:
· Ce tip de sistem de contabilitate vei folosi?
· Ce scopuri de vanzari si profituri iti doresti in urmatorul an?
· Ce proiectii financiare va trebui sa incluzi in planul tau de afaceri?
· Ce sistem de inventar vei folosi?
Planul tau trebuie sa includa explicatia fiecarui proiect in parte. Cu exceptia cazului in care esti familiarizat cu termenii financiari, cauta ajutor pentru realizarea cash flow-lui, a declaratiei de venit si a balantei. Scopul tau nu este sa devii un expert in finante, ci sa intelegi instrumentele financiare destul de bine pentru a le face folositoare. Contabilul sau specialistul tau in finante te poate ajuta sa-ti atingi scopul.

Anexe
Concepe si redacteaza un rezumat scurt si concis al afacerii tale, anezeaza documentele oficiale, datele de identificare, predictiile financiare si planul tau de afaceri e bun de prezentat finantatorilor.